A doua ediţie a Cupei Universității Craiova pentru liceele Olteniei

Universitatea din Craiova organizează a doua ediţie a Cupei Universității Craiova pentru liceele Olteniei, în perioada 6-8 mai, informează Gazeta de Sud.

Craiova-UniversitateAcest proiect este derulat în urma încheierii protocoalelor de colaborare dintre Universitatea din Craiova prin Prorectoratul programe de studii și asigurarea calității și cele patru Inspectorate Școlare din regiunea Oltenia (Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Olt și Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți). Obiectivul “Cupei pentru liceele Olteniei” urmăreşte transferul de bune practici între învățământul liceal și învățământul universitar.
În deschiderea evenimentului va avea loc meciul dintre Craiova Maxima și echipa Echipa cadrelor didactice a Universității din Craiova, în data de 7 mai 2015, orele 11.00 – 12.00. Meciurile etapei finale la care s-au calificat liceele Liceul Tehnologic Auto Craiova – Dolj, Colegiul National Pedagogic “Ștefan Odoblejea” Drobeta Turnu Severin – Mehedinți, Colegiul Național “Ioniță Asan” Caracal – Olt, Liceul Tehnologic “General Magheru” Râmnicu Vâlcea – Vâlcea, se vor desfășura pe terenul de sport din incinta Facultății de Drept și Științe Sociale (Complex Mecanică). Acțiunea vizează o colaborare cât mai bună între instituțiile implicate, în vederea asigurării calității învățământului preuniversitar din regiunea Oltenia, cât și atragerea unui număr cât mai mare de studenți din zona Olteniei la Universitatea din Craiova.

Programul competiţiei:

6 mai 2014       
16.00 – 18.00 – Primire participanți; cazarea în Căminul Studențesc nr. 14, Complex TCM;
18.00    – 18.30 – Tragerea la sorți a echipelor și repartizarea pe zile și ore

7 mai 2014
8.00 – 9.00 – Mic dejun – Cantina/Restaurant studențesc din incinta Căminului nr. 14.
11.00 -12.00 – Meci deschidere Craiova Maxima – Echipa cadrelor didactice din Universitatea din Craiova
12.00 – 13.00 – Meciul 1: I + II
13.00 – 14.00 – Meciul 2: III + IV
15 .00 – 16.00 – Vizitarea Universității din Craiova;
16.00 – 18.00 – Vizitarea principalelor obiective turistice din Craiova;

8 mai 2014
10.00 -11.00 – Meciul 3 (finala mică);
11.00 – 12.00 – Meciul 4 (finala mare);
12.00    – Festivitatea de premiere
15.00 – Plecarea participanților

Sursa gds.ro

Leave a Reply