Cadou de la Cioloș pentru Iohannis

Guvernul a dat o Ordonanță de Urgență prin care președintele poate angaja la discreție personal în Administrația Prezidențială, dar poate să și elimine oamenii care nu-i mai sunt pe plac. Astfel, Guvernul condus de Dacian Cioloș dă o lovitură pe ultima sută de metri și îi face un cadou nesperat președintelui Klaus Iohannis, informează stiripesurse.ro.

ciolos-iohannisConform OUG Nr.80 din 16.11.2016 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale, pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004, președintele Klaus Iohannis a primit mână liberă la transferuri.

”Articolul 2

Compartimentele din structura Administraţiei prezidenţiale, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestora se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare. Numărul maxim de posturi, structura organizatorică, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Administraţiei prezidenţiale se aprobă de Preşedintele României”, se arată în Ordonanța citată.

Totodată, președintele poate scăpa de oamenii incomozi de la Cotroceni.

”3. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

(21) Încadrarea, eliberarea/destituirea din funcţie ori desfacerea contractului individual de muncă, precum şi detaşarea în şi din cadrul Administraţiei prezidenţiale se fac prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu respectarea prevederilor alin. (1). Perioada de încadrare în Administraţia prezidenţială se consideră vechime în specialitate dacă atribuţiile sunt conforme cu studiile deţinute sau cu funcţia din care persoana este detaşată”, se mai arată în Ordonanță.

Citeste mai mult pe stiripesurse.ro

Leave a Reply