#călduraSeverin: Din două, niciuna!

Iarna este din ce în ce mai aproape, temperaturile scad pe zi ce trece iar locuințele severinenilor nu beneficiază încă de agent termic, chiar dacă au primit tot felul de promisiuni în acest sens.

caldura-severinA venit și 15 noiembrie 2016, zi în care severinenii ar trebui să aibă locuințele încălzite din cel puțin două surse, asta dacă ținem cont de termenul dat, pe de-o parte, de reprezentanții autorităților locale și, pe de altă parte, de al celor care construiesc noua centrală pe gaz.

În aceste momente, subiectul căldurii este prezent în toate discuțiile, indiferent de statut. Este cea mai mare apăsare a severinenilor. O grijă care le încrețește frunțile, care le umple gândurile cu neputința, chiar cu ură la tot ce înseamnă factor politic sau administrativ. Oamenii s-au săturat de vorbe, vor fapte. Vor calorifere calde, vor apă caldă, își vor copiii sănătoși când se întorc de la școală iar toate acestea sunt lucruri cât se poate de normale într-o societate modernă.

Ce să mai creadă locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin atunci când constată că toate promisiunile făcute de diferite personaje, referitoare la ziua în care caloriferele din casele acestora se vor încălzi, sunt doar vorbe care nu se adeveresc. Cum să mai aibă încredere în vorbe spuse de aceste personaje, mai ales în campanie electorală.

Oamenii nu sunt naivi. Știu și ei că această problemă a termoficării din municipiul Drobeta Turnu Severin putea fi rezolvată la timp, indiferent de obstacole legislative, contestații, probleme tehnice sau alți factori și atunci de ce s-a ajuns în această situație? Dacă se putea, de ce nu s-a făcut?

O întrebare cât se poate de legitimă care își poate găsi un răspuns în varianta că s-a dorit ca această problemă a termoficării să fie ”rezolvată” în campanie electorală de niște ”eroi politici” care mai apoi ar trebui să culeagă roadele electorale. O asemenea variantă este greu de dovedit și, mai mult decât atât, este condamnabilă, atât penal, cât și moral.

O altă variantă, poate la fel de plauzibilă este cea a neimplicării, la timp, a factorilor responsabili cu rezolvarea acestei probleme: Consiliul local Drobeta Turnu Severin, Primăria Drobeta Turnu Severin și Guvernul României, prin Prefectul de Mehedinți.

Să-i luăm pe rând, începând cu Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, ales să reprezinte interesele severinenilor, să decidă în numele acestora, consiliu care a fost mai ocupat cu împărțirea funcțiilor de viceprimari, cu procesele, cu teama dizolvării, decât să se aplece spre rezolvarea problemei termoficării.

Mai apoi este Primăria Drobeta Turnu Severin, instituție executivă care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local Drobeta Turnu Severin. Sarcina acestei instituții era să verifice stadiul lucrărilor de la noua centrală și să se asigure că lucrurile decurg conform angajamentelor, deci să verifice și chiar să corecteze deficiente dacă se impunea acest lucru. Din păcate, Primăria Severinului, fiind direct legată de Consiliul Local, a avut cam aceleași probleme expuse mai sus, problema termoficării trecând în plan secundar.

Mai rămânea guvernul României, de la care mari așteptări nici că puteam avea. Dacă timp de un an de zile, interesul acestei instituții a fost zero pentru județul Mehedinți, chiar credeați că va face ceva în privința termoficării? Nu credeam, nu credem nici acum. Sperăm doar că vor avea aplecare, cel puțin, să asigure finanțarea pentru subvenția la gigacalorie pentru că altfel, severinenii vor suporta costuri foarte mari pentru căldura din case.

Poate că mai este un vinovat, care ar fi putut avea un rol decisiv, LOCUITORII municipiului Drobeta Turnu Severin. Interesul severinenilor pentru această problemă ar fi trebuit să fie manifestat de la momentul 1 mai 2016, termen de la care, conform promisiunilor autorităților locale, apa caldă trebuia să curgă la robinete. Din acel moment, severinenii ar fi trebuit să se manifeste pentru a se asigura că aceasta problemă a termoficării este tratată cu seriozitate de autoritățile locale. N-am făcut-o!

În schimb, am fost prea ocupați cu patimi pentru candidați în alegerile locale, cu vacanțele și grătarele pe timpul verii și abia când a venit frigul ne-am alarmat și noi, locutorii acestui oraș. În această societate în care încrederea în autoritățile locale este la cote minime, se impune o atenție mai mare la activitatea Consiliul Local, al Primăriei municipiului și al tuturor instituțiilor care afectează soarta severinenilor, a mehedințenilor.

Între timp, așteptăm cu sufletul la gură să vină căldura, să scăpăm de această grijă care ne macină gândurile și ne provoacă un disconfort major. Sperăm să vină cât mai repede pentru că vremea rece a venit. Nici nu mai contează cine, când a spus că vine, numai să vină, SĂ VINĂ CĂLDURA!!!

 

 

 

Leave a Reply