Ce se întâmplă cu ROMÂNIA în viziunea RUSIEI, până în 2035

Acum doi ani, în presa rusă era rostogolită o hartă a Europei. Sursa era „Express Gazeta”, un cotidian tabloid care se face remarcat pentru titlurile senzaţionaliste. Harta ar fi fost elaborată, susţineau jurnaliştii ruşi, de „experţi în geopolitică” pe care nu-i numea, care ar fi folosit şi lucrări ale analiştilor Alvin Toffler, Zbignew Brzezinski şi Samuel Huntington, scrie Yahoo. 
romania in viziunea rusieiAtunci, harta era considerată cel mult o încercare de a aţâţa spiretele naţionaliste în rândul categoriei de ruşi nemulţumiţi de declinul Rusiei în rândul puterilor mondiale. Acum, harta a fost reluată de publicaţiile internaţionale şi, deşi ea nu a suferit nicio modificare, o graniţă s-a schimbat categoric: cea a Ucrainei.
Ruşii prevăd că scoţienii vor alege independenţa de Londra la referendumul din septembrie 2014, şi Irlanda de Nord dă curs chemării de a se alătura Irlandei ca parte a unui stat reunificat. Marea Britanie rămâne formată doar din Anglia şi Ţara Galilor.

Nici mişcările separatiste din Spania, mult mai accentuate, nu rămân fără deznodământ în viziunea ruşilor. Madridul ar pierde controlul asupra Ţării Bascilor, dar şi asupra Cataloniei.

Germania ar prelua şi Luxemburgul, iar jumătatea de nord a Belgiei ar trece la Olanda, în timp ce sudul rămâne independent, cu numele Valonia. Tot în favoarea Germaniei, Polonia ar pierde Pomerania, Silezia şi Prusia.

România ar prelua însă Republica Moldova, dar fără regiunea separatistă Tranistria, care s-ar alipi Rusiei ajunsă astfel la un pas de Delta Dunării. Şi regiunea Cernăuţi s-ar întoarce la România, iar nordul acesteia s-ar rupe şi el de Ucraina şi s-ar concentra în statul independent Galiţia, care ar prelua şi regiunea Helm de la Polonia.  sursa antena3.ro

Leave a Reply