Cum au convieţuit oltenii şi polonezii timp de cinci ani în Severin în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

În anii celei de-a doua conflagraţie mondială (1939-1945), printre judeţele României stabilite de Comisariatul General pentru Evidenţa şi Asistenţa Refugiaţilor Poloni ca să primească şi să găzduiască refugiaţi poloni a fost şi Mehedinţiul, cu localităţile Turnu Severin şi Strehaia, scrie adevarul.ro.

severinul de altadataPotrivit unor documente ale Biroului pentru Refugiaţi Poloni din cadrul Prefecturii Mehedinţi privitoare la evidenţa şi mişcarea acestor refugiaţi, se observă că la Turnu Severin au venit iniţial 749 de refugiaţi poloni civili, iar apoi, prin transferuri, la începutul anului 1940 au mai venit 138 de refugiaţi.

La Strehaia, până în martie 1940 au venit 108 refugiaţi poloni, ceea ce înseamnă că, în total, în Mehedinţi s-au stabilit 1037 de refugiaţi poloni, potrivit unui document aflat în Arhivele Naţionale Mehedinţi, fond Prefectura Mehedinţi. De altfel, în toate judeţele Olteniei au fost repartizaţi poloni pentru a se stabili în Dolj (Craiova, Filiaşi şi Calafat), Gorj (Târgu Jiu), Romaneşti (Caracal), Vâlcea (Brezoi, Călimăneşti, Drăgăşani, Govora, Ocnele Mari, Păuşeşti-Măglaşi şi Rm. Vâlcea).

Centrul Polon de Învăţământ Refugiaţii poloni au rămas în judeţul Mehedinţi până în anul 1945, la 22 septembrie plecând spre Polonia, pentru repatriere, ultimul lot de refugiaţi. La Turnu Severin a funcţionat Centrul Polon de Învăţământ, care după cum documentele o atestă, a fost principala instituţie şcolară preuniversitară din România pentru copiii refugiaţi polonia în România.

“Instituţia se compunea din cursuri pentru elevii de şcoală elementară, de gimnaziu şi de liceu ca şi de un curs pedagogic pentru bacalaureaţi şi funcţiona în baza autorizaţiei eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale cu nr. 216009/1939 B din 24 noiembrie 1939 către Ambasada Polonă la Bucureşti, de la 11 ianuarie 1940. Cursurile de la şcoala elementară avea loc la internatul Institutului Sf. Maria din Turnu Severin, strada Antonini nr. 2. Conducătorul şcolii era Mgr. Kaute Feliks, subinspector şcolar”, spune istoricul Nicolae Chipuri într-un material apărut în revista „Drobeta”.

severinul de altadata1Cursurile şcolare poloneze în Turnu Severin au funcţionat până în aprilie 1944, potrivit unor documente aflate în Arhivele Naţionale Mehedinţi.

„Mersul evenimentelor militare se schimbase în favoarea Naţiunilor Unite. Cursul acesta a fost perceput de refugiaţii poloni din Turnu Severin şi din România. Bombardamentele aeriene anglo-americane asupra oraşului Turnu Severin cu începere din noaptea de 15 aprilie 1944 au determinat ca refugiaţii poloni din Turnu Severin să fie evacuaţi în comuna mehedinţeană Oprişor. După bombardamentele din 15-17 aprilie 1944, toate şcolile din Turnu Severin au fost nevoite să-şi închidă activitatea”, mai spune Nicolae Chipurici.

Alocaţie pentru refugiaţi

Într-un document care se găseşte la Arhivele Naţionale Mehedinţi, Prefectura Mehedinţi informa la data de 7 septembrie 1942 Ministerul Afacerilor Interne-Comisariatul General pentru Refugiaţii Poloni situaţia privind plata alocaţiilor ce sunt atribuite membrilor colaboratori ai Comisiunii pentru Ajutorarea Refugiaţilor Poloni din centrele de refugiaţi din provincie.

„Se atribuie alocaţie întreagă de o sută de lei pe zi tuturor membrilor din provincie ai Comisiunii pentru Ajutorarea Refugiaţilor Poloni, care primesc din partea comisiunii o indemnizaţie lunară de 3000 de lei”, se arată în acest document.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

 

Leave a Reply