Daniel Constantin: Acest guvern a ajuns să facă jocurile politice ale PNL

La sfârșitul săptămânii trecute au fost anunțate schimbările la nivelul prefecturilor din anumite județe de către purtătorul de cuvânt al cabinetului Cioloș. Numirile făcute de guvernul tehnocrat au avut parte de multe critici pe motivul că în funcții au fost impuși oameni ai noului PNL.

Schimbările făcute de guvernul României la nivelul anumitor prefecturi au generat nemulțumiri din cauza faptului că oamenii numiți au legături puternice cu noul PNL, motiv pentru care ALDE, prin vocea lui Daniel Constantin, a solicitat prezența lui Dacian Cioloș la Camera Deputaților pentru a prezenta criteriile în desemnarea noilor prefecți.

Cdaniel_constantin1OMUNICAT DE PRESĂ

Daniel Constantin, copreședinte ALDE: „ALDE solicită prezența lui Dacian Cioloș în Parlament pentru a ne prezenta care au fost criteriile în desemnarea noilor prefecți. Au promis prefecți tehnocrați, dar au numit în funcții oameni ai PNL.”

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin consideră că Executivul lui Dacian Cioloş a pus România în faţa unei posibile noi crize politice, prin schimbarea unui important număr de prefecţi din ţară şi prin înlocuirea acestora cu diverşi membri sau apropiaţi ai PNL. Acest demers al tehnocraţilor, care a avut loc în data de 18 februarie a.c., este doar primul val al schimbărilor anunţate de către Executiv.

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) îşi exprimă îngrijorarea faţă de această acţiune cu un vizibil substrat politicianist, acţiune prin care se urmărește obținerea de beneficii electorale pentru cei din PDL-PNL.

Având în vedere că în locul unora dintre prefecții înlocuiți de prim-ministrul Dacian Cioloș au fost numite persoane apropiate de Partidul Național Liberal, ba chiar foști membri de partid, ori despre care există informații publice că ar fi urmat să candideze din partea PNL la alegerile locale din 2016, ALDE dezaprobă demersul actualului Guvern de pe urma căruia beneficiază anumiți actori politici.

De asemenea, Alianța Liberalilor și Democraților îi va solicita premierului Dacian Cioloș să prezinte în fața Parlamentului care au fost criteriile în procesul de selecție al noilor prefecți. Deși, în mod repetat, membrii cabinetului Cioloș ne-au promis că vor numi în funcții doar specialiști, fără niciun fel de apartenență politică, vedem că promisiunile au fost brusc uitate, ajungând să fie numiți prefecți membri de partid sau persoane foarte apropiate de PNL.

„Să ne aducem aminte că nu mai departe de luna ianuarie, cei din PDL-PNL îl somau pe domnul Cioloș să schimbe toți prefecții, motivând că aceștia au fost numiți de Guvernul Ponta. Evident, prin somațiile publice repetate ale celor din PNL, aceștia urmăreau impunerea, chiar înainte de alegerile locale, a unor membri de partid sau persoane apropiate partidului prezidențial. De asemenea, faptul că la nici 24 de ore după ce a dovedit că nu are nici cea mai mică susținere politică în Parlament, actualul guvern pare că simte pericolul unei moțiuni de cenzură și decide să le facă pe plac celor din PNL, prin numirea, în anumite județe, de prefecți cu simpatii politice.

Câteva exemple: Alina Gorghiu susținea în luna octombrie a anului trecut că domnul Daniel Olteanu ar putea fi un candidat al PNL foarte bun pentru Primăria Bârlad. Acum, îl vedem prefect pe același domn Daniel Olteanu. La Iași, Marian Grigoraș, cel care a reprezentat PNL în Biroul Electoral Județean în nenumărate rânduri, a fost numit prefect în acest important judeţ al Moldovei. La Botoșani, aceeași situație: Dan Nechifor, cel care era propus de PNL pentru poziția de prefect în luna decembrie, acum a fost numit în funcţia dorită, evident de către Guvernul Cioloș. La Argeș, noul reprezentant al Guvernului în teritoriu este Cristian Soare, aceeași persoană care ne anunța public, în 2014, că „în mod categoric” se va alătura PNL. Ba mai mult, premierul Dacian Cioloș, alături de ministrul Sănătății Patriciu Achimaș Cadariu vor merge astăzi în Argeș să îl instaleze pe Cristian Soare – persoana care nu și-a ascuns niciodată simpatiile și apartenența politică – în poziția de prefect.

Îmi pare rău că acest guvern, care se laudă continuu cu titulatura de tehnocrat și care susţine că promovează oameni doar pe criterii de competență și de profesionalism, a ajuns să facă, atât de vizibil, jocurile politice ale PNL”, consideră copreședintele ALDE Daniel Constantin.

Nu în ultimul rând, copreședintele ALDE Daniel Constantin este de părere că vizita de lucru pe care ministrul Sănătății o va face astăzi la Spitalul de Pediatrie Pitești este un gest tardiv.

Leave a Reply