Drobeta Tr. Severin: Activităţi periculoase pentru cetăţeni. Poliţia unde este?

Sâmbătă seara, în Drobeta Tr. Severin, liniştea zonei Carrefour a fost alungată de “băieţii” care obişnuiesc să-şi tureze motoarele în parcarea supermarket-ului iar Poliţia Comunitară, chiar dacă a fost sesizată, nu a ajuns la faţa locului.

drift drobetaÎn jurul orelor 21:oo, parcarea supermarket-ului Carrefour a devenit pista unor băieţi strânşi acolo cu un singur motiv, acela de a face drift-uri cu maşinile. Pe lângă zgomotul făcut de motoarele turate la maxim, fumul de la roţile maşinilor s-a transformat într-un fel de ceaţă preţ de câteva zeci de minute.

Din spusele locuitorilor din zonă, astfel de activităţi au avut loc destul de des, cu deosebirea că, în alte ocazii, ora la care se desfăşurau era mult mai târzie, oarecum fără niciun fel de pericol pentru cei care îşi fac cumpărăturile la centrul comercial. De acceastă dată, cu toate că programul magazinelor nu se terminase şi parcarea era destul de circulată, aceşti băieţi pasionaţi de zgomotul propriilor motoare au ales să nu ţină cont de faptul că parcarea era aglomerată.

Grupul celor care au participat la acţiunea soferilor de “cerculeţe” atingea un număr aproximativ de 20 persoane care s-au adunat într-un colţ pentru a-i încuraja pe cei care goneau ca nebunii prin toată parcarea. Chiar dacă zgomotul şi fumul provocat de maşini a deranjat pe toţi cei aflaţi la acea oră în zonă, “băieţii” şi-au continuat activităţile nederanjaţi.

Cu toate că la orele 21:27, Poliţia Comunitară a fost sesizată telefonic, referitor la această problemă, cu asigurarea din partea acestora că o maşină a poliţiei va ajunge în zonă, la faţa locului nu a ajuns niciun echipaj, în timp util, pentru a asigura siguranţa celor care îşi fac cumpărăturile la market-ul respectiv. Peste 20 de minute au trecut de la momentul sesizării Poliţiei Comunitare iar grupul “băieţilor” îşi continua nestingherit activitatea.

În urma celor întâmplate, rămân întrebările:

Ce face Poliţia Comunitară?

De ce nu ia măsuri pentru a stopa astfel de activităţi care pun în pericol cetăţenii?

Dacă nici în cazul în care sunt sesizaţi despre astfel de evenimente, poliţiştii comunitari nu iau măsuri, ce pot ei face pentru a preveni genul acesta de activităţi?

Poate vor răspunde prin măsuri concrete domnii de la Poliţia Comunitară.

4 Comments:

  1. Trebuie crezuti ,dansi se misca mai greu… :))

  2. Cine ,scrie asemenea porcari de articole ?

  3. Pentru ca stiu si eu ca nu ne vor prinde NEVER!

  4. Ar trebui sa existe un loc in care sa isi faca de cap, sa nu mai existe comentarii ca pun in pericol pe ceilalti!

Leave a Reply