Drobeta Tr. Severin: Se lucrează intens la ANL-urile din Aluniș

Se lucrează intens pentru blocurile ANL să finalizate la timp pentru ca noii chiriași să le poată ocupa până la finele anului. Autoritățile locale își exprimă speranța că aceste lucrări vor fi finalizate în timp util.

marius screciu 2309Este vorba de 172 de familii care așteaptă să se mute în apartamentele din cele trei blocuri din zona Aluniș. În această perioadă sunt executate lucrările de racordare a blocurilor la rețeaua de termoficare a orașului, lucrări începute în urmă cu două săptămâni, constructorii afirmând că au fost executate în proporție de 20%.

”Noi sperăm ca până la sfârșitul anului să se termine, să fie racodul făcut la ANL-uri ca cei care au în acest moment apartamente să se poată să se mute.”, a declarat viceprimarul municipiului Marius Screciu.

”Constructorul a primit și ultimele datorii pe care le avea. Este cu banii la zi și din câte am înțeles de cei care se ocupă de la București, în acest moment se lucrează, sperăm ca până la 30 noiembrie să mai putem da câteva apartamente în folosință.”, a adăugat Marius Screciu.

După finalizarea lucrărilor de racordare la rețeaua de termoficare vor începe lucrările pentru racordarea la rețeaua de apă potabilă.

Leave a Reply