Exerciții militare de AMPLOARE pe Marea Neagră și reacția Rusiei

Nave de război din şase state NATO au început de astăzi, 16 martie a.c., de la orele 11.00, unul din cele mai mari şi complexe exerciţii militare din Marea Neagră, informează Digi24.

nave-nato-in-portul-constanta-18502514Crucişătorul american USS Vicksburg şi patru fregate din Canada, Turcia, Italia şi România au plecat deja luni dimineaţă în largul mării pentru noi trageri cu armament real.

Pe fregata românească se află şi ministrul apărării, Mircea Duşa, care asistă la antrenamentele pe mare ale navelor NATO. Navelor de luptă li s-au alăturat două corvete, două nave purtătoare de rachete şi fregata „Mărăşeşti”, din partea forţelor noastre navale, dar şi trei aeronave ale Forţelor Aeriene Române.

Din păcate, vremea pare destul de nefavorabilă. La malul mării bate vântul tare, iar în larg ar putea fi furtună, transmite corespondentul Digi24 Constanța.

Prin aceste aplicaţii, militarii Alianţei Nord-Atlantice din fiecare stat membru urmăresc să îşi adapteze procedurile, armamentul şi tehnica de luptă. Gradul de complexitate al exerciţiilor creşte, de la o aplicaţie la alta, potrivit unor oficiali români.

Concomitent cu exerciţiile NATO din România, alianţa organizează şi alte antrenamente militare pe continent. Între 16 şi 20 martie, in baza aeriană americană Ramstein, din Germania, va avea loc un exerciţiu în care soldaţii vor simula diverse tehnici şi tactici de război electronic, pentru a fi pregătiţi să facă faţă unor atacuri. În aceeaşi perioadă, tot în Germania, ofiţerii NATO se vor antrena pentru situaţii care implică arme chimice, biologice şi nucleare.

Între 16 şi 26 martie, în Marea Britanie şi Norvegia are loc un exerciţiu care are ca scop asigurarea funcţionării centrelor de control ale NATO în cazul unor lupte navale. Citește mai mult pe digi24.ro.

În răspuns, Președintele rus Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a dat ordin luni, pentru plasarea în stare de alertă maximă a Flotei Nordului, precum și a unor unități separate din cadrul Districtului militar Vest și a forțelor aeropurtate.

Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul rus al apărării Serghei Șoigu la Centrul național de gestionare a apărării din Moscova.

La această inspecție de verificare inopinată a stării de pregătire de luptă participă 38.000 de soldați, 3.360 de tehnică militară, 41 de nave, 15 submarine, 110 avioane și elicoptere, a indicat ministrul Șoigu.

În același timp, comandanților diferitelor tipuri de arme, șefilor direcțiilor centrale din Ministerul Apărării le-au fost înmânate deja pachete cu planul viitoarelor exerciții ce vor trebui desfășurate în cazul acestei inspecții surpriză.

Serviciul de presă al Districtului militar Sud a anunțat că o navă cu rachete ‘Daghestan’ din flotila rusă din Marea Caspică a părăsit luni portul și a ieșit în larg pentru exerciții de tragere cu rachete, aplicații în care va fi implicată și artileria, conform observator.tv.

Leave a Reply