Mehedinți: Mai întâi hobby, apoi afacere de succes

O familie din comuna mehedinţeană Salcia, demosntrează că hobby-urile se pot transforma în afaceri de succes înfiinţând, pe raza localităţii, o plantaţie de meri ce se întinde pe două hectare şi de pe care recoltează 80 de tone de fructe, scrie gds.ro.

dsc_0199-640x360Văzând că lozul mizat pe pomicultură a fost câştigător, mehedinţenii au extins livada, iar anul acesta au înfiinţat în Salcia singurul depozit frigorific de fructe din Mehedinţi. Afacerea pe care familia Sava a demarat-o în Salcia, în urmă cu patru ani, în pomicultură, a început cu paşi mărunţi. A fost mai întâi un hobby, plăcerea de a avea un loc unde să se recreeze şi să se destindă la sfârşitul unei zile obositoare. Ideea de a avea o livadă le-a încolţit imediat în minte, cu atât mai mult cu cât pe raza localităţii nu mai există o astfel de plantaţie. Au apelat la specialişti care să îi ajute şi să îi îndrume, iar azi plantaţia se întinde pe o suprafaţă de două hectare şi produce şase soiuri de mere.

„Când vrem să ne destindem şi să ne simţim mai liniştiţi, venim în livadă. Întreaga investiţie am realizat-o cu bani proprii, nu am accesat fonduri europene pentru că acum patru ani, când am înfiinţat plantaţia, proiectele au fost sistate. Investiţia a fost costisitoare, prima dată am luat pomii, apoi spalierii, sârma şi instalaţiile de irigaţii. Am consultat un specialist care a înfiinţat plantaţii şi în Dolj şi care a venit şi a stat alături de noi de la pichetare până la palisare şi tăiere. Acum este al doilea an de rod, iar producţiile sunt mulţumitoare, având în vedere că am obţinut 40 de tone la hectar anul acesta“, a spus Adela Sava, proprietara plantaţiei.

Citește mai mult pe gds.ro

Leave a Reply