O lege benefică județului Mehedinți, pusă în pericol de PNL

În intervenția media săptămânală a reprezentanților ALDE, președintele filialei județene de la Mehedinți, deputatul Viorel Palașcă, a adus în atenția publică situația creată în jurul unei legi benefice producătorilor de energie electrică.

viorel palasca 2O lege benefică producătorilor de energie electrică a fost subiectul abordat de președintele ALDE Mehedinți, deputatul Viorel Palașcă, în intervenția media săptămânală a formațiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu. Liderul filialei ALDE Mehedinți a condamnat poziția celor de la PNL care au votat împotriva acestei legi.

”Așa-zișii liberali ai noului PNL au votat în această săptămână împotriva sistemului energetic și a securității energetice naționale. PNL se dovedește a fi un partid iresponsabil, care se poziționează în spațiul public în funcție de cum vin directivele de la Palatul Cotroceni.

În acest caz, este vorba despre proiectul pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012 care a primit luni, 26 septembrie a.c., un vot favorabil, în plenul Senatului, însă mai puțin din partea PNL.

Din păcte, am observat o nouă mostră a ridicolului PNL, care, după ce votase aceasta lege în prima fază, după retrimiterea ei în Parlament de către președintele Iohannis și-a schimbat poziția față de inițiativa legislativă. Prin proiectul de lege, așa cum a arătat senatorul ALDE Dian Popescu, dorim consolidarea sistemului energetic și eliminarea oricăror vulnerabilități interne.

Mixul energetic, care conectează toate tipurile de companii producătoare de energie din țara noastră, asigură stabilirea unui preț mediu/mic al energiei pentru populația și economia României. Practic, mixul energetic asigură securitatea energetică a României, prin scăderea prețului și blochează intrarea în faliment a multor companii energetice din România.

Cu sau fără ajutorul celor din PNL, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, va ajunge săptămâna viitoare, la Camera Deputaților.

Așa cum am votat inițial, voi susține și voi vota această lege în forma propusă de inițiator, fiind convins că această lege va aduce beneficii economiei producătorilor de energie electrică din județul Mehedinți: Hidroelectrica, Exploatarea minieră și centrala de termoficare a municipiului Drobeta Turnu Severin.

Acest lucru înseamnă și păstrarea locurilor de muncă la aceste unități energetice dar și un preț acceptabil pentru populație și agenții economici.”, a declarat Viorel Palașcă, președinte ALDE Mehedinți.

Leave a Reply