Personaj cheie al fostului PDL și al noului PNL cu dosar la DNA

Încă un dosar la DNA cu numele unui personaj cheie al fostului PDL și al noului PNL a ieșit la iveală. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 16 inculpați, majoritatea directori și inspectori sanitari – veterinari, în legătură cu fapte de corupție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, informează PSnews.ro.

Printre inculpați se numără și secretarul general adjunct al PDL, Zlotea Marian, personaj cheie în culisele de putere ale noului PNL.

ZloteaMarian Zlotea, în momentul în care era președinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), este bănuit că ar fi săvârșit infracțiuni de luare de mită,  instigare la luare de mită în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat.

Acesta este acuzat că solicita suma de 3.000 de lei lunar, de la fiecare inspector, bani pe care apoi îi ducea la partid.

”În perioada octombrie 2009 – mai 2010 inculpatul Zlotea Marian, folosindu-se de autoritatea și prerogativele ce derivă din funcția publică deținută, a condiționat menținerea pe funcții și păstrarea locului de muncă la Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) București a inspectorilor din cadrul Serviciului Inspecție și Control și Serviciului Igienă Veterinară, de plata unei sume lunare în cuantum de 3.000 lei de către fiecare inspector (reprezentând o cotizație lunară pentru formațiunea politică din care făcea parte inculpatul), plată ce s-a efectuat în perioada ianuarie – mai 2010.”, se arată în comunicatul DNA.

Citește rechizitoriul DNA pe PSnews.ro

Leave a Reply