Prefectul de Mehedinți despre ”demiterea” lui Constantin Gherghe

Referitor la acțiunea în instanță a noilor liberali-mehedințeni pentru forțarea demiterii actualului primar al municipiului Drobeta Tr. Severin, prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a făcut câteva precizări care aduc lumină în acest caz.

Nicolae Draghiea 0306În urma informației conform căreia pe rolul Tribunalului Mehedinți a fost înregistrată acțiunea în contencios administrativ împotriva Prefecturii Mehedinți și a Prefectul județului Mehedinți, reprezentantul guvernului în județ, Nicolae Drăghiea a declarat pentru un post local de televiziune că în fapt, pentru demiterea primarului Gherghe, ANI trebuie să facă solicitare în acest sens ceea ce, pe mandatul actualului prefect, această procedură nu a fost îndeplinită, motiv pentru care Instituția Prefectului nu poate semna ordinul pentru demiterea primarului Constantin Gherghe.

”Există o întreagă procedură pentru demiterea primarului în legătură cu incompatibilitățile și, ca urmare, noi ne menținem punctul de vedere, le-am răspuns și oficial, acela că în această acțiune este nevoie de solicitarea Agenției Naționale de Integritate ceea ce, în mandatul meu, nu a făcut-o până în acest moment nimeni și, în același timp, trebuie dânșii să își regleze socotelile în ceea ce privește calculul, timpul trecut, hotărârile judecătorești care au fost între timp și probabil că în instanță toate acestea vor fi elemente care vor face inutilă această acțiune.”, a declarat prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea.

Sursă video tele2drobeta.ro

 

Leave a Reply