Replici dure între Klaus Iohannis și Victor Ponta

Schimbul de replici între premierul României, Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis a pornit de la declarațiile premierului în care acesta a susținut că Gabriel Oprea a fost de bună-credinţă în scandalul majorării salariilor demnitarilor, dar a făcut o greşeală când a discutat subiectul cu Klaus Iohannis. Ponta l-a atacat pe consilierul prezidenţial Dan Mihalache despre care a spus că este “al doilea preşedinte al României.”

ponta johannis“Întotdeauna a fost un om serios. A promis ceva, s-a ţinut de cuvânt, şi-a asumat responsabilitatea. Din păcate, nu a vorbit cu cine trebuie”, a declarat premierul referindu-se la Gabriel Oprea. “A vorbit cu domnul Iohannis cu care, de altfel, a fost de acord. Domnul Mihalache – celălalt preşedinte al României – am auzit ieri că nu e de acord”, a adăugat premierul.

Victor Ponta a mai declarat că salariile demnitarilor vor fi mărite în momentul în care vor fi mărite şi salariile funcţionarilor.  “Deci decizia mea a foarte clară: mărim salariile la demnitari când le mărim la toţi funcţionarii”, a mai spus Victor Ponta.

În replică, președintele Klaus Iohannis îl atacă dur pe Victor Ponta, în scandalul ordonanței care prevedea mărirea salariilor demnitarilor adoptate de premierul interimar Gabriel Oprea și cu care Ponta susține că nu este de acord și pe care ar urma să o retragă, mai scrie antena3.ro.

“În legătură cu tema salarizării demnitarilor, dezbătută în aceste zile, vreau ca lucrurile să fie foarte clare: în ultimele luni, am discutat de mai multe ori cu prim-ministrul această temă, la inițiativa acestuia. Subscriu ideii că remunerația demnitarilor trebuie să reflecte importanța lor în stat și că nu e posibil ca un ministru să aibă venituri mai mici decât proprii subordonați. Aceasta este o chestiune de principiu.

Înțeleg și reacția oamenilor care așteaptă performanță din partea demnitarilor, după cum cred că o asemenea măsură trebuie în timp corelată cu reașezarea întregului sistem de salarizare. În rest, în ceea ce privește modalitățile de realizare a acestui principiu, ele revin în sarcina Guvernului și Parlamentului.Nu pot să accept însă ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul își propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerență a actului guvernamental, care pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcțional”, a scris Klaus Iohannis, pe Facebook.

Premierul Victor Ponta a reacționat la doar 9 minute cu un răspuns la afirmațiile lui Klaus Iohannis postate pe facebook: ”O precizare utila pt opinia publica –  ultima discutie a mea cu Dl Iohannis a fost in ziua de 5 iunie cand mi-a cerut sa demisionez/ de atunci nu am mai vorbit niciodata despre niciun subiect!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Practic, premierul și președintele României se acuză reciproc de minciună, în jocurile politice fiind, se pare, ceva la ordinea zilei  a spune sau a prezenta adevărul care îți convine. În final, amândoi sunt politicieni și crede fiecare pe cine vrea.

Leave a Reply