Salt cu parașuta la împlinirea vârstei de 100 de ani

O străbunică din Africa de Sud şi-a sărbătorit centenarul printr-un salt cu paraşuta. Nu a fost o premieră: ea a trăit prima sa experienţă de acest gen când avea doar 92 de ani, scrie observator.tv.

parasutista 100 aniÎn ultimii opt ani, Georgina Haywood a sărit de trei ori cu paraşuta. Bineînţeles, de fiecare dată a fost însoţită de un sportiv profesionist care a avut grijă ca totul să se termine cu bine.

Fiecare salt al străbunicii a susţinut câte o cauză nobilă. Acum, a fost vorba de achiziţionarea unor veste de salvare pentru o organizaţie de salvamari din ţara sa, Africa de Sud, dar, în acelaşi timp, saltul a fost un cadou pentru cea de-a o suta aniversare a Georginei.

Deşi nu s-a plictisit de paraşutism, veterana vrea, acum, să încerce senzaţii noi. Aşa că se pregăteşte să se scufunde în mare, într-o cuşcă metalică, să vadă rechinii de aproape. O distracţie apreciată de mulţi turişti veniţi în Africa de Sud, cu toţii, însă, mult mai tineri ca ea.

Sursa observator.tv

Leave a Reply