Tăriceanu: PNL…cuvântul liberal din denumirea partidului a fost golit de conținut

Călin Popescu Tăriceanu, lider al ALDE, îi dă o replică extrem de dură copreședintelui PNL, Alina Gorghiu, cea care a spus că PNL ar putea iniția discuții pentru o majoritate cu ALDE, după alegerile parlamentare. Tăriceanu susține că nici nu se pune problema de așa ceva și arată că actuala conducere a PNL este ilegitimă, pentru că nu a fost aleasă într-un Congres al partidului.

tariceanu agerpres”Poziția ALDE, nu doar a mea personală, adoptată în interiorul mecanismelor democratice ale partidului cu privire la un posibil dialog sau colaborare politică cu PNL a fost și rămâne consecventă. Vom colabora într-un fel sau altul cu PNL atunci când acest partid va pune pe prim plan valorile liberale și ale statului de drept și va înceta să încurajeze abuzurile unor instituții de forță ale statului împotriva oricărui cetățean, indiferent sub ce pretext.

Legitimitatea actualei conduceri a PNL a fost precară de la început, din cauza modului în care a fost impusă de președintele Iohannis, și s-a deteriorat treptat ca urmare a pierderii identității liberale a partidului și a transformării PNL într-o remorcă a Cotrocenilor, realitate confirmată prin eșecul înregistrat la alegerile locale. Nici la capitolul încredere, cei doi copreședinți ai PNL nu stau mai bine, ei situându-se mult sub nivelul partidului.

Ca o concluzie-răspuns la ideea doamnei Gorghiu, ALDE nu va colabora cu un PNL condus de această echipă delegitimată de electorat și de propria prestație, cu un PNL pentru care cuvântul liberal din denumirea partidului a fost golit de conținut.

Interviul difuzat de publicația online DCNews conține o secvență surprinzătoare, dar foarte relevantă și edificatoare, care, spre mirarea mea, a fost ignorată de mass-media.

La ultima rundă de consultări de la Cotroceni, președintele Iohannis a lansat inițiativa elaborării unui nou proiect de țară de către partide sub înaltul său patronaj. În comunicatul pe care l-am dat atunci publicității, am pus întrebarea: pentru ce este nevoie de un alt proiect de țară, când proiectul „România lucrului bine făcut”, cu care dl. Iohannis a câștigat alegerile, n-a avansat nici măcar un centimetru și nici nu a fost declarat inutil de către autor? Întrebarea mea s-a dovedit retorică, pentru că n-am primit niciun răspuns.

Citește mai mult pe stiripesurse.ro

Leave a Reply