Vremea de REVELION! Avertisment al meteorologilor

Vremea de Revelion. Meteorologii au realizat prognoza meteorologică pentru Revelion, fiind aşteptate temperaturi foarte scăzute, prin urmare cei care doresc să iasă din case trebuie să fie pregătiți corespunzător pentru condițiile meteo.

revelion-2015Vremea de Revelion. În ultima zi a anului, miercuri, gerul va fi pătrunzător în primele ore în aproape toată ţara, iar mercurul din termometre va coborî chiar şi până la minus 20 de grade în estul Transilvaniei, iar peste zi va fi o vreme foarte rece în centru, est şi în sud, unde se vor înregistra valori sub pragul gerului, de minus 14 – minus 4 grade. Va mai ninge izolat în sudul şi sud-estul ţării. Vântul va mai spulbera zăpada în Dobrogea, în sudul Moldovei şi în estul Munteniei.

Noaptea de Revelion va fi geroasă în aproape toată România, cu minime sub minus 20 de grade în estul Transilvaniei. De joi până duminică vremea rămâne deosebit de rece, geroasă, mai ales pe timpul nopţii şi dimineaţa. Temporar mai ninge slab, pe arii restrânse, în special în nord şi în est.

Sursa gandul.info

Leave a Reply