Yoghinii se reunesc în spirală la sfârșitul lunii aprilie

Ca în fiecare an, adepţii MISA  se vor reuni în spirale pe platoul Coronini şi vor organiza şedinţe spirituale pentru a se încărca cu energii cosmice positive, informează editie.ro.

08-spirala_659451a7d4Autorităţile din Herculane cât şi oamenii de afaceri îşi freacă mâinile de bucurie şi au  numai cuvinte de laudă la adresa celor 4000 de yoghini care vin regulat în fiecare an în staţiune pentru circa 10 zile. Motivul, yoghinii aduc beneficii substanţiale staţiunii,  hotelierilor, proprietarilor de pensiuni ori comercianţilor de produse vegetariene.

Anul acesta, pe 11 februarie  yoghinii din MISA au primit cu bucurie vestea că guru lor, Gregorian Bivolaru, a fost achitat de o instanţă din Cluj pentru trafic de persoane. Cu toate acestea el nu va fi prezent la Herculane însă va comunica cu adepţii lui prin metode numai de ei ştiute.

Tabăra spirituală yoghină de vacanţă de la Herculane, 2015,  se va desfăşura în perioada miercuri, 29 aprilie – duminică, 10 mai. Potrivit site-ului oficial al MISA, yogaesoteric, joi, 30 aprilie, între orele 13.55-14.40 yoghinii intră în pâine.

Concret va avea loc o meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soarele în sextil cu Neptun. Efecte: Trezeşte şi amplifică intuiţia spirituală, face să intre în stare de efervescenţă forţa creatoare, trezeşte rafinamentul artistic şi senzualitatea rafinată, facilitează trezirea capacităţii de comunicare intuitivă cu lumile angelice. Amplifică puritatea şi trezeşte capacităţile vindecătoare prin intermediul magnetismului curativ.

”Vom avea două spirale mari pe platoul Coronini. Bărbat şi femeie, în ordine zodiacală, ţinându-se cu toţii de mână se vor roti în sensul acelor de ceasornic pentru încărcare cu energii cosmice. Vom avea şi o spirală pentru sufletele popoarelor participante. Mai precis pentru sufletul neamului românesc , partea noastră va fi mai lungă, de circa 30 minute iar pentru celelalte popoare, că vor fi mai puţini, cam în jur de 5 minute. Yoghinii ştiu că fiecare suflet are o vibraţie. Noi vom simţi sufletul românesc cum vibrează, care este armonia lui. Muzica ne va intermedia acest lucru. Noi vom avea Rapsodia lui George Enescu şi altele. Vom simţi trăiri româneşti ca de exemplu altruismul , bunătatea, demnitatea , orientarea către Dumnezeu. Acolo fiind toţi se creează un numitor comun iar cei în anul I de yoga vor afla şi ei că există sufletul neamului românesc. Cu Gregorian Bivolaru comunicăm foarte des. Ne trimite regulat  conferinţe audio sau de alte tipuri pe diferite teme. Sexul în grup şi urinoterapia sunt doar poveşti inventate de pe vremea regimului Adrian Năstase. Yoga e benefică din toate punctele de vedere, e un mod de viaţă minunat”, a povestit un  yoghin din cadrul MISA. 

Citește mai mult pe editie.ro

Leave a Reply